DE-CLICK: Episodul 03 - Pregătiri ( partea I )

<<Episodul 02 - >>

Episodul 03 - Pregătiri ( partea I )

Jetul propulsiei verticale crease o mică furtună de praf pe platoul de aterizare, care, deşi asfaltat, îşi arăta vechimea şi lipsa de utilizare. Centrul provizoriu de comandă al trupelor E.T.I.S.A. era stabilit în clădirile uitate şi abandonate ale unei foste baze secrete militare. Sectorul în care ajunseseră acum era încă necartografiat, având la dispoziţie doar nişte aproximări telemetrice şi poziţionări relative, realizate prin studiul unor hărti la fel de vechi ca şi baza militară. Relieful avusese parte de suficiente schimbări de-a lungul Tranziţiei, făcând aceste aproximări să fie destul de imprecise. Baza era situată pe un platou înalt, apărat dinspre sud şi vest de crestele stâncoase ale unui versant abrupt. Exista un singur drum de acces, spre est, ce cobora în serpentine line printre copacii înalţi, ce ofereau un camuflaj excelent, iar în partea de nord se găsea o propastie de circa 150m  înălţime - distanţa de la nivelul platoului până la următoarea zonă aproximativ plană.

Colibri 03 cobora elegant, aterizând într-un echilibru perfect. Suspensiile se tensionară sub greutatea aparatului, iar motoarele începură să piardă din turaţie, intrând în procesul de oprire. Colibri 03 nu era un aparat mare după standardele vremii, însă modul în care fusese proiectat permitea unui echipaj de trei persoane să îndeplinească o gamă foarte largă de misiuni, de la recunoaştere, la asediu şi vânătoare. Avea două seturi de aripi, realizate dintr-un aliaj deosebit de uşor şi în acelaşi timp foarte rezistent - un set fix, folosit pentru stabilizarea la viteze supersonice şi un altul, extensibil, adăpostit în structura primului şi folosit în manevrele aproape imposibile la care era supus de către singurul pilot capabil să le realizeze: Anca Salonic. Fiind jucăria ei speciala şi fiind modificată şi întreţinută de fratele ei, Colibri 03 era un aparat cu adevărat unic, asemănările cu vechiul model ce-i stătuse la bază fiind din ce în ce mai mici.

Anca ieşi prima din aeronavă, înjurând printre dinţi şi îmbrâncindu-l pe nefericitul ce se nimeri pe traiectoria ei spre hangare. Individul se opri preţ de-o clipă, însă, cunoscându-i toanele, clătină uşor din cap şi plecă mai departe. Anca fu urmată de către Mihai şi Dan, care se oprira la doar câţiva paşi de aparat, observându-l pe Elrik apropiindu-se.

- Sunteţi bine?
- Da...măcar ştim că n-am fost urmăriţi...
- Anca ce-a păţit?
- Poveste lungă, îţi spun altă dată. Ia zi, cum stăm?
- Pe tine te aşteaptă Bătrânu' la postul de comandă, iar tu, Mihai, dă-i zor la telecomunicaţii. Băieţii au nevoie de ajutorul tău la decriptare. Se pare că semnalul ăla-i mai bine protejat decât credeau la început...
- Mă gândeam eu...atunci o tai! Să nu îndrăzniţi să plecaţi fără mine, ai înţeles Dane?

Dan îi aruncă o privire aspră, ce rivaliza cu cea a Comandantului, într-una din zilele lui bune. Mihai cedă, făcu un gest ce sugera un "de ce oare mă mai chinui cu voi", apoi plecă în grabă spre clădirea de la baza turnului de metal ce le servea drept releu. Dan şi Elrik se puseră şi ei în mişcare, înaintând cu paşi repezi spre zona centrală, unde se găseau barăcile, centrul de echipament şi armament şi clădirea cea mare în care se stabilise postul de comandă.

- Ok, pune-mă în temă! Ce ordine a dat Bătrânu'?
- O să plecaţi la vânătoare. După ce vă montam echipamentul de bruiaj pentru "lilieci" şi armament mix, o să fiţi pe post de suliţă, urmaţi de două pumnale lovind la sol...
- Hmm...văd că Bătrânu' ia treaba în serios.
- Te aşteptai la altceva din partea lui?
- Niciodată...
- Treaba e că nu prea avem date despre sectorul pe care l-a identificat Mihai. Dacă e să ne luăm după ce avem din vechiturile alea de hărţi si după ce date aţi reuşit voi să adunaţi, atunci sectorul e unul destul de aglomerat.
- Aşa e...e tăiat de cel putin două braţe ale râului ce curge dinspre nord-vest, care sunt destul de late.Şi adânci...plus că e plin de colţuri stâncoase în zonă...
- Mda, asta o sa fie o oarecare problemă pentru voi. De-aia vrea Bătrânu' două pumnale la sol, din aer nu prea aveţi cum să faceţi treaba cum trebuie. Mă rog, te lămureşti cu el. Eu mă duc să termin cu pregătirile, maimuţele astea nu-s în stare să facă nimic de capul lor!

Elrik îl bătu uşor pe umăr, apoi plecă spre cele două maşini de teren în jurul cărora se agitau deja cinci sau şase indivizi, încărcând arme şi muniţie şi pregătindu-le pentru misiune.

Armand Anton se apropie şi el de cele două off-road-uri, purtând o armă semiautomată pe umăr, două pistoale de calibru mare - unul la centură şi altul prins în hamul ce-i acoperea pieptul - şi cel puţin patru tipuri de pumnale, unele mai puţin evidente decât altele. Îmbrăcămintea îi era realizată dintr-o ţesătură flexibilă, dar rezistentă de bumbac şi fibre de turdon, închisă la culoare şi plină de buzunare ascunse şi tot felul de alte compartimente şi ustensile mai mult sau mai puţin vizibile. Pe cap, purta o bandană neagră, iar mâinile îi erau acoperite de o pereche neagra de mănuşi  fără degete, ce păreau a fi mănuşi de alpinism. Bocancii negrii călcau apăsat în timp ce parcurgea ultimii paşi până la vehicole. Un zâmbet plin de entuziasm, ce semăna cu rânjetul unei fiare în apropierea prăzii, i se lăţise pe faţa nebărbierită, contribuind la aura sinistră pe care o degaja. Se sprijini de aripa din spate a uneia dintre maşini şi trase uşor din ţigara sa de foi, în timp ce-l privea fix pe Elrik. Acesta îi simţi privirea şi se întoarse, înfruntându-l:

- Eşti gata de acţiune, băieţel?

Armand nu răspunse imediat. Trase tacticos din ţigare, suflă uşor fumul spre cel din faţa lui, apoi răspunse fără a-şi desprinde privirea de la Elrik:

- Nu există "pregătit" când pleci la vânatoare...sir. Există doar vânătorul şi prada. Orice altceva e total inutil şi nu face decât sa încurce lucrurile.

Elrik continuă să-l priveasca timp de câteva secunde, apoi răspunse în timp ce se întorcea la pregătirile misiunii:

- Ţine minte, băieţel, aici nu eşti în legiune! Ştiu ce reputaţie aveţi voi, umbrele şi nu mă impresionează! L-ai auzit şi pe Bătrân: aici îţi faci treaba după alte reguli! Şi ai face bine să le urmezi, astfel s-ar putea să ai ceva surprize...

Nu ştia de ce, însă acest nou venit - acest Armand Anton - nu-i plăcea deloc. Simţea în el o violenţă brută, animalică, aţteptând parcă un motiv să iasă la suprafaţă, iar acest lucru îi provoca fiori pe şira spinării.

"Sper că Bătrânu' ştie ce face..."

Va urma...

<<Episodul 02 - >>

This work is licenced under a Creative Commons Licence.

Clipa

În absolutul clipei, nimic n-a luat fiinţă,
Nici punctul, nici lumina, nici urma de credinţă.
O linişte divină învăluie întregul
Şi-o nemişcare sfântă îmbracă universul.

Nimic nu se găseşte, deşi totul există.
Cuvântul nu-i rostit - orice e cu putinţă!
Deciziile-s toate, dar nu-i luată niciuna,
Tot aşteptând, cuminţi, să se ridice una.

Din infinit alegem şi punem în mişcare
Un punct, care porneşte şi-aprinde tot în cale!
Se-nvârte, se agită şi singur dă fiinţă
Întregului, luminii şi urmei de credinţă.

Inspiraţie din timpuri străvechi.

This work is licenced under a Creative Commons Licence.

EchinoX: Umbre - Partea II

<<Umbre - Partea I - >>

Umbre - Partea II

Drumul şerpuia uşor printre dealuri îmbrăcate în verdele intens al unei primăveri târzii, acoperite încet dar sigur de voalul portocaliu al apusului ce se apropia. Singurii oameni ce se vedeau erau nişte ţărani care îngrijeau de plantaţiile lor, semn că erau în apropierea unei aşezări. Cel mai probabil, erau în apropierea unui sat mic şi liniştit, perfect pentru a se adăposti peste noapte. Căruţa înainta încet pe drumul bătătorit, cei doi cai fiind obişnuiţi cu drumurile lungi. Hăţurile erau ţinute de un bărbat înalt, având statura unui om de munte învăţat cu munca fizică. Era îmbrăcat într-o cămaşă ţărănească, albă, de bumbac, acoperită de o vestă maro din piele. Pantalonii erau negrii, încinşi cu un brâu maro, tot din piele, de care atârna o cruce de argint şi-un mic săculeţ. Hăţurile cailor îi atârnau pe genunchi, în timp ce el îşi scoase pipa veche din buzunarul interior al vestei. O scutură tacticos, aşeză tutunul cu grijă şi o aprinse, privind gânditor spre apus. Îşi luă pălăria de paie de pe cap, aşezând-o langa el, lăsând soarele să-i încălzească puţin chipul. Avea în jur de patruzeci şi cinci de ani, părul negru şi urmele unei vieţi pline de intemperii întipărite pe chipul brăzdat de riduri. Pufăia uşor din pipă, în timp ce îşi mângâia barba ţepoasă, urmărind cu degetul linia cicatricei de pe obrazul drept - amintirea unei tinereţi zbuciumate. O zdruncinătură ceva mai puternică a căruţei îl scoase din gândurile sale, prinzând din nou hăţurile în mană.

O a doua zdruncinătură reuşi să o trezească şi pe tânara ce dormea în căruţă, întinsa pe iarba uscată aşezată între butoiaşele de lemn şi sulurile de material textil ce se clătinau în ritmul căruţei. Încercă să deschidă ochii, însă fu nevoită să-i închida la loc din cauza luminii ce-i lovi puternic simţul vederii. Rămase nemişcată, încercând să simtă împrejurimile prin celelalte simţuri. Realiză destul de repede că era în mişcare. Simţi mirosul de iarbă în nări, căldura soarelui şi zgomotele cailor. Analiză mişcările căruţei, suneltele materialelor ce se mişcau în jurul ei şi ascultă scârţâitul osiilor. Îşi mişcă uşor degelete de la mâini şi de la picioare, apoi membrele. Doar atât încât să simtă eventualele legături menite să-i restricţioneze mişcările. Observă că nu era legată. Deschise din nou ochii, de data asta cu ceva mai multă grija, lăsându-i să se adapteze uşor la lumină, în timp ce încerca să îşi amintească unde era şi cum ajunsese acolo. Îşi aminti sunetul si senzatia apei, însă nu reuşea să desluşească alte detalii. Observă silueta bărbatului, care îşi puse din nou pălăria de paie pe cap, devenind dintr-o dată alertă. Se opri din a face alte mişcări, evitând să-i atragă atenţia, apoi încercă din nou să-şi amintească ceva, orice, despre unde se găsea şi cine putea fi personajul acela. Apropie instinctiv mâna dreaptă de şold, căutând mânerul pumnalului. Nu-l mai avea. Înjură în gând, analizând încă odata situaţia, apoi decise să încerce să coboare din căruţă, sperând să nu atragă atenţia, urmând să-şi găsească un adăpost la marginea drumului şi să aştepte până ce individul din faţa ei avea să se îndeparteze suficient de mult pentru a putea întreprinde alte acţiuni. Restul planului putea să mai aştepte. Îşi trase uşor mâna dreaptă, sprijinindu-se în cot. Se simţea sleită de puteri, fiind mult mai slăbită decât se aşteptase. Se răsuci uşor spre dreapta, iar în momentul în care se sprijini şi în mâna stângă, o durere cumplită o fulgeră în braţ. Icni şi căzu din nou pe spate, colpeşită de durere.

"Ce dumnezeului am păţit?"

Întrebarea îi rasuna puternic în minte, însă nu avea putere nici măcar s-o rostească cu voce tare. Auzind zgomotul, bărbatul se întoarse pe jumatate, scoase pipa din gură şi rosti blând către pasagera sa:

- Te-ai trezit? Nu te speria, eşti în siguranţă. Încearcă să nu te mişti prea mult, rana încă nu s-a închis complet. O să ajungem imediat la han, luăm ceva de mâncare şi putem sta de vorba după ce te mai întremezi. N-ai mâncat nimic de cel putin două zile.

Fata oftă şi lăsă din nou capul pe spate, asezându-l pe iarbă. Era destul de clar că nu avea altă variantă. Simţea că n-ar fi fost în stare nici măcar să se ridice în genunchi, iar acum, auzind vorbele acestui necunoscut, deveni brusc conştientă de foamea din corpul ei.

"Două zile? Ce s-a întâmplat, am fost în comă? Ce dumnezeului am făcut de-am ajuns aşa?"

Încerca din greu să-şi amintească orice detaliu, însă era prea obosită să se poată focaliza. Închise din nou ochii, oftând.

Nu dură mult şi căruţa se opri. Rămase cu ochii închişi, ascultând vocile oamenilor din jur.

- Eu o să cobor puţin, să vorbesc cu hangiul.

Deschise ochii şi privi cum bărbatul coborâ din căruţă, privind-o acum printre două suluri de ţesătură neagră, zâmbind şi pufăind din pipă.

- Nu-ţi face griji, mă întorc repede. Şi oricum, sunt doar câţiva paşi, te pot vedea uşor din pragul uşii. Vin imediat şi cu ceva de mâncare.

Mai trase odata din pipă, apoi se îndepărtă. Acum, după ce îl văzuse mai clar la faţă şi îl putuse privi în ochi, se mai linişti puţin. Avea o privire sinceră şi caldă si avusese grijă de ea cât timp fusese inconştientă, aşa că nu avea de ce să devină un pericol acum. Îşi atinse bandajul de pe braţul stâng, privindu-l încruntată.

"Şi totuşi, cum am ajuns eu aici?"

Bărbatul reveni destul de repede, ţinând în mână o strachină adâncă şi-o bucată de mămăligă.

- Ştiu că probabil ai vrea să mănânci ceva mai mult, dar în starea în care te găseşti ţi-ar face mai mult rău decât bine.

Urcă prin spatele căruţei şi se aşeză lângă ea, cu spatele sprijinit de unul din butoaiele de lemn.

- Ţi-am adus nişte supă de legume şi-un pic de mămăligă. Crezi că poţi să înghiţi? Te-ajut eu să mănânci.

Fata confirmă din priviri, aceptând resemnată ajutorul. Bărbatul o ajută să se ridice, sprijinind-o şi pe ea de unul dintre butoaie. Rupse mămăliga în bucăţele mici, pe care le puse în strachină, apoi luă lingura şi o ajută să mănânce. Nu vorbiră, concentrându-se fiecare pe ce avea de facut: bărbatul pe a mânui cu grijă lingura, iar ea pe a-şi stăpâni impulsul de lup hămesit ce-o îndemna să-i smulgă strachina din mâini şi s-o dea pe gât dintr-o singură înghiţitură. Într-un final, terminară supa. Bărbatul puse strachina jos şi o privi cu blândeţe.

- Ştiu că probabil nu te-ai săturat...şi e normal. Dar deocamdată cred că e suficient. După ce asimilezi ce ai mâncat şi îţi mai revin puterile, îţi mai aduc o porţie. Până atunci, mai stai puţin aici. O să-ţi facă bine.

Fata deschise gura, însă, ceea ce ar fi trebuit să fie vocea ei, era doar o şoaptă, abia perceptibilă:

- Mulţumesc...
- Hei, nu-ţi face griji. Păstrează-ţi energia, putem vorbi mai târziu.

O enerva la culme starea în care se găsea, însă ştia avea dreptate. Aşa că se resemnă din nou şi se sprijini mai comod de butoiul din spatele ei.

- Eu mă duc să vorbesc de cameră pentru la noapte. Tu, bucura-te de lumină, cât mai e. Într-o oră soarele o sa fie jos şi se lasă racoare.

Coborâ din căruţă, luă strachina goală şi se îndepărtă, vorbind peste umăr:

- Apropo, eu sunt Anatol. Când mă întorc, sper să putem face cunoştinţă cum se cuvine.

Va urma...

<<Umbre - Partea I - >>

This work is licenced under a Creative Commons Licence.