Episodul 03 - Pregătiri ( partea I )
Jetul propulsiei verticale crease o mică furtună de praf pe platoul de aterizare, care, deşi asfaltat, îşi arăta vechimea şi lipsa de utilizare. Centrul provizoriu de comandă al trupelor E.T.I.S.A. era stabilit în clădirile uitate şi abandonate ale unei foste baze secrete militare. Sectorul în care ajunseseră acum era încă necartografiat, având la dispoziţie doar nişte aproximări telemetrice şi poziţionări relative, realizate prin studiul unor hărti la fel de vechi ca şi baza militară. Relieful avusese parte de suficiente schimbări de-a lungul Tranziţiei, făcând aceste aproximări să fie destul de imprecise. Baza era situată pe un platou înalt, apărat dinspre sud şi vest de crestele stâncoase ale unui versant abrupt. Exista un singur drum de acces, spre est, ce cobora în serpentine line printre copacii înalţi, ce ofereau un camuflaj excelent, iar în partea de nord se găsea o propastie de circa 150m înălţime - distanţa de la nivelul platoului până la următoarea zonă aproximativ plană.
Colibri 03 cobora elegant, aterizând într-un echilibru perfect. Suspensiile se tensionară sub greutatea aparatului, iar motoarele începură să piardă din turaţie, intrând în procesul de oprire. Colibri 03 nu era un aparat mare după standardele vremii, însă modul în care fusese proiectat permitea unui echipaj de trei persoane să îndeplinească o gamă foarte largă de misiuni, de la recunoaştere, la asediu şi vânătoare. Avea două seturi de aripi, realizate dintr-un aliaj deosebit de uşor şi în acelaşi timp foarte rezistent - un set fix, folosit pentru stabilizarea la viteze supersonice şi un altul, extensibil, adăpostit în structura primului şi folosit în manevrele aproape imposibile la care era supus de către singurul pilot capabil să le realizeze: Anca Salonic. Fiind jucăria ei speciala şi fiind modificată şi întreţinută de fratele ei, Colibri 03 era un aparat cu adevărat unic, asemănările cu vechiul model ce-i stătuse la bază fiind din ce în ce mai mici.
Anca ieşi prima din aeronavă, înjurând printre dinţi şi îmbrâncindu-l pe nefericitul ce se nimeri pe traiectoria ei spre hangare. Individul se opri preţ de-o clipă, însă, cunoscându-i toanele, clătină uşor din cap şi plecă mai departe. Anca fu urmată de către Mihai şi Dan, care se oprira la doar câţiva paşi de aparat, observându-l pe Elrik apropiindu-se.
- Sunteţi bine?
- Da...măcar ştim că n-am fost urmăriţi...
- Anca ce-a păţit?
- Poveste lungă, îţi spun altă dată. Ia zi, cum stăm?
- Pe tine te aşteaptă Bătrânu' la postul de comandă, iar tu, Mihai, dă-i zor la telecomunicaţii. Băieţii au nevoie de ajutorul tău la decriptare. Se pare că semnalul ăla-i mai bine protejat decât credeau la început...
- Mă gândeam eu...atunci o tai! Să nu îndrăzniţi să plecaţi fără mine, ai înţeles Dane?
Dan îi aruncă o privire aspră, ce rivaliza cu cea a Comandantului, într-una din zilele lui bune. Mihai cedă, făcu un gest ce sugera un "de ce oare mă mai chinui cu voi", apoi plecă în grabă spre clădirea de la baza turnului de metal ce le servea drept releu. Dan şi Elrik se puseră şi ei în mişcare, înaintând cu paşi repezi spre zona centrală, unde se găseau barăcile, centrul de echipament şi armament şi clădirea cea mare în care se stabilise postul de comandă.
- Ok, pune-mă în temă! Ce ordine a dat Bătrânu'?
- O să plecaţi la vânătoare. După ce vă montam echipamentul de bruiaj pentru "lilieci" şi armament mix, o să fiţi pe post de suliţă, urmaţi de două pumnale lovind la sol...
- Hmm...văd că Bătrânu' ia treaba în serios.
- Te aşteptai la altceva din partea lui?
- Niciodată...
- Treaba e că nu prea avem date despre sectorul pe care l-a identificat Mihai. Dacă e să ne luăm după ce avem din vechiturile alea de hărţi si după ce date aţi reuşit voi să adunaţi, atunci sectorul e unul destul de aglomerat.
- Aşa e...e tăiat de cel putin două braţe ale râului ce curge dinspre nord-vest, care sunt destul de late.Şi adânci...plus că e plin de colţuri stâncoase în zonă...
- Mda, asta o sa fie o oarecare problemă pentru voi. De-aia vrea Bătrânu' două pumnale la sol, din aer nu prea aveţi cum să faceţi treaba cum trebuie. Mă rog, te lămureşti cu el. Eu mă duc să termin cu pregătirile, maimuţele astea nu-s în stare să facă nimic de capul lor!
Elrik îl bătu uşor pe umăr, apoi plecă spre cele două maşini de teren în jurul cărora se agitau deja cinci sau şase indivizi, încărcând arme şi muniţie şi pregătindu-le pentru misiune.
Armand Anton se apropie şi el de cele două off-road-uri, purtând o armă semiautomată pe umăr, două pistoale de calibru mare - unul la centură şi altul prins în hamul ce-i acoperea pieptul - şi cel puţin patru tipuri de pumnale, unele mai puţin evidente decât altele. Îmbrăcămintea îi era realizată dintr-o ţesătură flexibilă, dar rezistentă de bumbac şi fibre de turdon, închisă la culoare şi plină de buzunare ascunse şi tot felul de alte compartimente şi ustensile mai mult sau mai puţin vizibile. Pe cap, purta o bandană neagră, iar mâinile îi erau acoperite de o pereche neagra de mănuşi fără degete, ce păreau a fi mănuşi de alpinism. Bocancii negrii călcau apăsat în timp ce parcurgea ultimii paşi până la vehicole. Un zâmbet plin de entuziasm, ce semăna cu rânjetul unei fiare în apropierea prăzii, i se lăţise pe faţa nebărbierită, contribuind la aura sinistră pe care o degaja. Se sprijini de aripa din spate a uneia dintre maşini şi trase uşor din ţigara sa de foi, în timp ce-l privea fix pe Elrik. Acesta îi simţi privirea şi se întoarse, înfruntându-l:
- Eşti gata de acţiune, băieţel?
Armand nu răspunse imediat. Trase tacticos din ţigare, suflă uşor fumul spre cel din faţa lui, apoi răspunse fără a-şi desprinde privirea de la Elrik:
- Nu există "pregătit" când pleci la vânatoare...sir. Există doar vânătorul şi prada. Orice altceva e total inutil şi nu face decât sa încurce lucrurile.
Elrik continuă să-l priveasca timp de câteva secunde, apoi răspunse în timp ce se întorcea la pregătirile misiunii:
- Ţine minte, băieţel, aici nu eşti în legiune! Ştiu ce reputaţie aveţi voi, umbrele şi nu mă impresionează! L-ai auzit şi pe Bătrân: aici îţi faci treaba după alte reguli! Şi ai face bine să le urmezi, astfel s-ar putea să ai ceva surprize...
Nu ştia de ce, însă acest nou venit - acest Armand Anton - nu-i plăcea deloc. Simţea în el o violenţă brută, animalică, aţteptând parcă un motiv să iasă la suprafaţă, iar acest lucru îi provoca fiori pe şira spinării.
"Sper că Bătrânu' ştie ce face..."
Va urma...
