Ziua Flăcării

La mulţi ani flacără dragă, să arzi mândră către soare,
Să străluceşti ca un astru în lumina tot mai mare,
Să pluteşti fără de frică în oceanul fericirii,
Şi să zbori către văzduh, sfidând chiar şi legea firii.

La mulţi ani flacără dragă, iţi doresc să nu te stingi,
Să-ncălzeşti lumea prin tine şi căldura ce-o emiţi,
Să arzi chair şi-atunci când plouă şi bate vântul de toamnă,
Să rămâi strălucitoare şi sub rouă şi-n zăpadă,

Să ai curajul să provoci chiar şi Soarele din cer,
Să-l întreci şi în lumină şi-n căldură şi-n mister,
Să recunoşti frumuseţea din scânteia ce te-animă
Când eu iţi spun, flacără dragă, un ”La mulţi ani” din inimă.

Dedicată Flăcării

This work is licenced under a Creative Commons Licence.

Îndemn către scânteia din tine

Într-o lume monotonă, lipsită de inspiraţie,
Într-o lume ce aleargă iar şi iar după senzaţie,
Într-o lume îngropată cu taxe şi cu inflaţie,
Într-o lume-n care toţi trăiesc după legislaţie,
Într-o lume izolată de-a celui de lângă tine,
Într-o lume ce trăieşte cu noxe şi vitamine,
Într-o lume deformată de idei false de bine,
Oare cum de-am avut şansa să te întalnesc pe tine?

Într-o lume-n alb şi negru, tu aduci un cucubeu,
Într-o lume temătoare, tu aduci curaj de zmeu,
Într-o lume arogantă, dai lecţii despre onoare,
Într-o lume îngheţată, porneşti o noua vâltoare,
Într-o lume ce se pierde, devii ghid şi-ndrumător,
Într-o lume resemnată, tu araţi spre viitor,
Eşti o flacără ce arde către bolţile cereşti,
Eşti o scânteie de viată, dar nu-ţi aminteşti ce eşti.

Într-o lume prinsă-n lanţuri, ai ales totuşi să vii,
Într-o lume de adulţi, să îi transformi în copii,
Într-o lume nemiloasă, să-i înveţi compasiunea,
Într-o lume fără faruri, să aprinzi din nou lumina.
Într-o lume ca aceasta ai ales totuşi să vii,
Însa lumea te-a făcut să uiţi glasuri de copii,
Să uiţi cine eşti, ce-ai fost şi de ce ai venit iară,
Să uiţi că eşti ca un soare strălucind pe timp de vară.

Flacăra schimbării, vino! Nu te pierde în iluzii!
Nu crede minciuna lumii ce te loveşte acum,
Ce vrea să te schilodească, să te lase în contuzii.
Eşti aici având un scop, nu uita că ai un drum.
Te aşteaptă să faci paşii, pe rand, unul câte unul,
Chiar dacă pare că mergi în zig-zag precum nebunul.
Nebuni sunt ei, căci au uitat că sunt scântei, flăcari şi ei,
Aşa că arzi scânteie dragă şi să-i aprindem şi pe ei.

Inspirată de şi dedicată Flăcării.

This work is licenced under a Creative Commons Licence.

Visam că zbor

Linişte. De-oadată cerul a tremurat!
Solul se vedea tot mai aproape, venind,
Orizontul se-nchidea tot mai mult şi mai mult,
Vuietul infernal mă lăsa orb şi surd,
Mă vedeam cum veneam din văzduh prăbuşind
Tot cerul cu mine ca un meteor renegat.

Era dimineaţă, soarele-abia răsărea.
Prima rază era deja in pat lângă mine,
Trezindu-mă uşor c-o mângâiere pe frunte.
Visul se sfarşise brusc, lăsând începute
Idei îndrăzneţe despre puteri divine,
Însă lumina zile le mistuise deja.

Vântul luase foc, conştiinţa-mi topea,
Eram un bolid fără frâne sau roţi.
Cerul refuza să mă lase sa zbor
Aruncându-mă-n jos ca pe ciocanul lui Thor,
Încercând să îmi zică: “Tu să zbori n-ai să poţi!”,
Iar eu refuzam să cred ce-mi spunea.

Visul se repeta insistent zi de zi,
Trezindu-mi dorinta să aflu mai mult,
Să găsesc misterul ce îmi scăpa tot mereu,
Să descifrez mesajul ce-mi trimitea Dumnezeu,
Să înteleg viitorul înaintând în trecut,
Cum se sfinţesc înţelepţii devenind iar copii.

Mă visasem mereu plutind ca un duh,
Neştiind niciodată cum ajunsesem acolo,
Dar gustând din plin ce-mi oferea libertatea
De-a zbura ne-ngrădit, părăsindu-mi cetatea,
Strălucind sus pe boltă ca vestitul Apollo,
Cuprinzând într-o palmă întregul văzduh.

Soarele era sus, privindu-mă blând
Cum închid iarăşi ochii într-o nouă-ncercare
De a trece peste nelămuriri şi confuzii.
Atunci a fost clipa când am ieşit din iluzii
Lăsând în urmă visarea, zburând către soare,
Spărgând cerul şi apoi revenind pe pământ.

O altă idee despre viaţă.

This work is licenced under a Creative Commons Licence.

Nu uita să speri

Sălăşluieşte-n fiecare o lumină pâlpâind,
O speranţă ce te-ndeamnă, iţi dă aripi de argint,
Te-ncălzeşte, te ridică şi iţi e mereu aproape,
Dar atunci când ea se stinge, te-nvăluie recea noapte.

Iţi e greu dacă incerci s-o aprinzi din nou, căci totul
Ti-e ascuns şi este umed şi nu poţi porni iar focul.
Dar nu te pierde cu firea şi priveşte iar în zare
Căci dupa oricare noapte, reapare mândrul soare.

Dedicată Muzei.

This work is licenced under a Creative Commons Licence.

Zborul unui înger

A fost odată un copil ce-a trecut
Prin lucruri ce lasă urme-adânci în trecut,
Amintiri dureroase şi vise de gheaţă,
Lucruri ce-ţi tot fură câte puţin din viaţă.

Aşa c-a uitat că viaţa-i făcută
Să fie trăită, că nu e o luptă,
A uitat să viseze, să creadă, să spere,
Şi-aşa s-a retras, s-a ascuns în tenebre.

Oameni treceau pe langă el tot mereu,
Dar toţi se fereau, îl credeau un ateu.
Nimeni nu îl privea puţin mai atent
Să vadă un suflet ce se stingea lent.

Dar într-o zi, lângă el o voce s-aude
Şi-i spune : copile, fără batiste ude.
Ai viitorul în faţă, priveşte acum
Ce viaţă te-asteaptă de mergi pe-acest drum.

Copilul privi uşor înainte
Ridicându-şi privirea încet către înger.
Văzu munţi înalţi, orizont ce se-ntinde;
Întinse din aripi şi zbură cărte cer.

Îndemn pentru un înger confuz.

This work is licenced under a Creative Commons Licence.

Ce este dragostea ?

Oamenii se întreabă în fiecare zi
“Oare ce este dragostea şi oare-o pot trăi?”,
Încearcă ne-ncetat să îi afle secretul,
Dar uită tot mereu să trăiască momentul.

Sunt oameni ce mi-au spus că dragostea-i o boală,
Că nu are un leac şi că doar te doboară,
Te lasă să te zbaţi şi râde când te vede,
Iar apoi se întoarce înapoi în tenebre.

Am auzit cum că iubirea e un drog,
Că te vrajeste-atunci când eşti mic şi nerod,
Te lasă să o guşti atât cât să te prindă,
Şi-aşa aleargă toţi încercând s-o atingă.

Se spune că iubirea este vlăstarul vieţii,
Că dragostea e dulce furtun-a tinereţii,
Un sentiment suprem, perfect, nepieritor,
Că-i energia sfântă ce se ascunde-n OM.

Fiecare persoană o vede-n felul ei…
Pe cat de mulţi sunt oameni, pe atât şi idei.
Care-i părerea mea poate te-ntrebi acum?
E o călătorie...şi ţelul unui drum...

Inspirata de şi dedicată Muzei.

This work is licenced under a Creative Commons Licence.

Şi totuşi

În întuneric cobor deşi mi-e frică de el,
Lunimile se sting şi eu simt că disper
Şi totuşi…luna apare pe cer.

Visul începe aşa calm şi tăcut,
Dar explodează şi simt cum nu mai pot să aud
Şi totuşi…mă trezesc şi ascult.

Mă găndesc că greşesc încercând să găsesc
Răspunsul ce-l caut şi renunţ să trăiesc
Şi totuşi…răspunsul vine din mers.

Noaptea-i sfarşită, soarele-apare pe cer
Şi pare că singur spulberă-ntregul mister
Şi totuşi…misterul este chiar el.

Lumina tot creşte, îmi arată un drum
Privesc către mine: “-Deci sunt singur acum…“
Dar mă găsesc rătăcind între-o mie de gânduri
Fiecare-ncercând să răzbata prin rânduri.

Sunt confuz, dar îmi spun: “-Nu te teme, sunt eu!”
Îmi zâmbesc fericit…
Mă adun…mă ridic…
“-Şi totuşi…am fost lângă mine mereu…”

Revelaţie despre mine.

This work is licenced under a Creative Commons Licence.

Aberaţii universale

Întreg universul se reflectă în ochii calzi şi vii
Ai tuturor celor ce încă mai pot fi şi copii,
Deschişi la minte şi suflet, neîngrădiţi de idei
Care să-i lege şi să îi transforme-n atei.
Omul nu-i menit să ajungă doar o simplă oglindă,
Ci o lupă sub care întreaga viaţa se plimbă;
Privind la umbra din lumină sau la licărul din noapte,
Acceptand şi bun şi rău ca fiind aceeaşi parte
Din acelaşi întreg, păstrând acelaşi înţeles,
Aşa cum priveşti diferit concepte din acelaşi vers,
Învăţând din mers cum să apreciezi ideea
Ce se materializează mângâindu-ţi corneea,
Lăsându-te să vezi întregul Univers
Cum se concentrează într-un bob de orez
Pe care îl priveşti crescând şi devenind un gând
Ce te aduce iarăşi cu talpa pe pământ.

Idei năstruşnice despre exisenţă.

This work is licenced under a Creative Commons Licence.

Mii din infinit

Mii de lumini se-aprind şi-mi joacă prin fiinţă,
Mii de explozii vii de sunet şi culoare,
Mii de senzaţii calde mă mângâie pe frunte,
Mii de mirosuri dulci, arome-mbătătoare.

Mii de copaci ce cresc, mii de fântâni adânci,
Mii de pârâuri reci şi munţii ce-i străbat,
Mii de oceane-albastre şi peşti ce le colindă,
Mii de păsări ce zboară, bat ceru-n lung şi-n lat.

Mii de speranţe vii şi visuri îndrăzneţe,
Mii de-ncercări şi teste ce par de netrecut,
Mii de greşeli făcute, mii de regrete-ascunse
Şi-un infinit de moduri s-o iei de la-nceput.

O idee despre lume.

This work is licenced under a Creative Commons Licence.