O speranţă ce te-ndeamnă, iţi dă aripi de argint,
Te-ncălzeşte, te ridică şi iţi e mereu aproape,
Dar atunci când ea se stinge, te-nvăluie recea noapte.
Iţi e greu dacă incerci s-o aprinzi din nou, căci totul
Ti-e ascuns şi este umed şi nu poţi porni iar focul.
Dar nu te pierde cu firea şi priveşte iar în zare
Căci dupa oricare noapte, reapare mândrul soare.
Dedicată Muzei.
This work is licenced under a Creative Commons Licence.
3 comments:
Toate aceste poezii iti descriu viata nu-i asa?
Sperantele,visele,telurile tale...
ai invatat ceva si vrei sa transmiti si celorlalti, nice work ;P
Nu toate descriu viata sau visurile mele, desi ma folosesc de experienta si visurile mele atunci cand scriu. Unele sunt scrise pentru diferite persoane care fie aveau nevoie de ele, fie le meritau si nu isi dadeau seama de asta. Aceasta, de exemplu, este una dintre ele...
imi place... damn cat e ceasul...
modul tau de a scrie reliefeaza ca esti un poet contemporan, nou... folosesti foarte des simbolurile ceea ce este incredibil de uzat
rima imperecheata denota oarecum modul ca esti un poet de ocazie
dar precum Barbu care credea ca poate scrie o poezie doar ca stie matematica, si i-a iesit o chestie care este folosita pentru a chinui elevii imi doresc sincer sa nu fi la fel ca el, ma gandesc la sufletele chinuite... Think of the children
Imi plac ultimele 3 versuri... motivul focului reliefeaza bine dorinta de a trai. Dar orice apus lasa loc de mai bine, de o noua speranta, de un nou rasarit. Acest lucru m-a impresionat cel mai mult
Post a Comment