<< - Umbre - partea I>>
Medalion
- Pardon...mă scuzaţi. Aşa, să vedem... Oho, ia te uită! Nu vă supăraţi, cine-i tipa?
- Nu ştiu, dar se ţine bine. I-a spart deja nasul matahalei, iar până acum a scăpat neatinsă. Dar nu ştiu cât o mai ţine norocul, bolovanul ăla nu cedează cu una cu două...
- Hmm...cred că bănuiesc deja, dar...ştiţi cumva de ce s-au luat la bătaie?
- Se pare că necioplitu' ăsta a încercat să-i ceară taxă de trecere prin oraş. Fata a refuzat, iar când Butuc a încercat să-i ia rucsacul...cred că ai prins ideea...
- Mda...
Privi scena cu interes, curioasă şi în acelaşi timp încântată de agitaţia provocată. Fusese mai mereu nervoasă în ultimele trei zile, cotrobăind prin micul orăşel fără niciun succes. Şi-n plus, cât de des apare ocazia ca cineva - în afară de ea, bineînteles - să aibă curajul să-i spargă nasul lui Butuc?
- Te sfătuiesc să te opreşti, spuse Arrura. Nu vreau să te rănesc şi mai mult. Vroiam doar...
- Aaaaaaa !
Fata evită pumnul fără probleme, strecurându-se pe sub lovitură, apucând mâna din spate a agresorului şi răsucindu-l spectaculos. Uriaşul se trezi la pământ pentru cea de-a patra oară, însă, spre deosebire de celelalte trei dăti, acum avea un pumnal uşor arcuit lipit de beregată. Privirea fetei, care până atunci fusese calmă şi detaşată, avea acum o sclipire criminală, păstrând totuşi expresia de calm - lucru care-i îngheţă sângele în vene.
- Ultimul avertisment: potoleşte-te!
Matahala înghiţi în sec, dând uşor din cap în semn că, în sfârşit, a înţeles mesajul.
- Bun. Vroiam să ştiu unde pot să-l găsesc pe călugărul ce conduce mănăstirea din apropiere. Nu era la mănăstire şi...
- Călugărul Anatol nu-i în oraş!
Vocea venise din spate, de undeva din mulţime. Se întoarse, încercând să-i găsească sursa şi se opri cu privirea asupra singurei fete care se vedea în acea zonă.
- ...şi nu cred că se mai întoarce.
Arrura se ridică de deasupra victimei sale şi păşi în dreptul tinerei cu ochi verzi, în care citea clar prezenţa pericolului. Văzu că aceasta era puţin mai înalta decat ea, dar din câte îşi putea da seama, îşi păstra avantajul unei musculaturi mai puternice. Totuşi, ceva din adancul ei îi spunea că această fată i-ar fi pus mult mai multe probleme decât grămada de carne ce gâfâia în spatele sau.
- Îmi poţi spune, te rog, încotro a plecat?
- Din pacate, nu. Ştiu doar că, înainte să plece, a primit o scrisoare de la un călugăr străin şi că a doua zi dispăruseră amândoi fără urmă. Asta a fost acum trei zile...
Un zâmbet puţin ironic se întipări pe chipul Elenei, privind fără pic de ezitare în ochii de un negru abisal ai Arrurei.
- Sincer, cred că se săturase de gloata asta şi s-a hotărât în sfârşit să-şi ia o vacanţă. Poftim!
Arrura prinse din zbor obiectul metalic, deschise palma şi analiză preţ de o clipă medalionul argintiu. Îşi ridică privirea, însă Elena dispăruse deja în mulţime. Puse medalionul într-un buzunar al vestei uşoare, pe care-o purta peste bluza albă ce-i urmărea discret conturul bustului. Pumnalul se întoarse şi el în teacă. Îşi scutură pantalonii de praf, dupa care îşi ridică rucsacul de piele, vechi şi prăfuit şi se îndreptă spre ieşirea vestică a oraşului. Gloata strânsă în jurul ei începu să se împrăştie. Sprijinită de zidul unei clădiri din apropiere, Elena îi urmărea mişcările cu atenţie.
- Spre vest...bun! Măcar acum am un punct de pornire.
Abia când Arrura ieşi din câmpul ei vizual îşi întoarse privirea spre clopotniţa ce se putea observa în vârful dealului. Cu un gest reflex, atinse cu mâna stângă cercelul verde ce-i împodobea urechea, în timp ce cu mâna dreaptă prinse uşor mânerul pumnalului ascuns în teaca prinsă de picior, mascată de buzunarul fals al pantalonilor largi.
- Aşa deci, popă nesuferit, credeai că poţi să dispari cu una cu două! Nu scapi tu de mine aşa de usor!
Se întoarse în camera ei de la etajul unei case din apropiere, îşi strânse în grabă puţinele lucruri pe care le avea, îşi luă vesta din piele, ce avea un al doilea pumnal, ceva mai mare, prins pe interior, apoi plecă pe urmele misterioasei bătăuşe.
- Nu ştiu ce intenţii ai, dar, atât timp cât mă pot folosi de tine să dau de preotul ăla zăpăcit, o să-ţi fiu umbră.
1 comments:
Frumos, dar oare ce medalion era? Un Tetragrammaton cumva? :>
Post a Comment