Ne vedem dincolo...

Vântul bătea în continuare cu putere pe creasta muntelui, răvăşind firele de iarbă şi crengile micilor arbuşti ce creşteau printre stânci. Înaintarea era dificilă. Paltonul îi flutura în bătaia vântului, iar incălţările grele alunecau din când în când pe pietre umede sau pământul moale al pantelor abrupte. Respira greu, dar nu se oprea. Ştia că, dacă se opreşte chiar şi pentru câteva clipe înainte de a ajunge sus, îi va fi şi mai greu să pornească din nou la drum. Cerul era plumburiu, lumina difuză contribuind la sentimentul de raceală ce înconjura crestele munţilor. Plouase, însă acum plafonul norilor se ridicase şi ploaia se oprise. Aşteptase într-o scobitură din stâncă timp de câteva ore bune pentru a se feri de rafalele umede ce bicuiau versanţii stâncoşi, însă văzând că el nu cedează, ploaia se oprise, iar el pornise din nou.

"Încă puţin..." îşi spuse, agăţându-se de arbuşti şi fire de iarbă, încercând să se ajute prin orice mijloace, forţându-şi muşchii.

Ajunse pe creasta muntelui. Privi în jur, încercând să se orienteze, căutând ultimul reper care să-l ghideze la destinaţie. Ochii îi lăcrimau din cauza vântului rece, spatele îi era ud de transpiraţie, apa i se terminase şi ştia că, dacă nu ajunge cât mai repede, totul va fi fost în zadar. Trase adânc aer în piept şi îşi reglă bătăile inimii. Scoase pumnalul de la brâu şi-l aruncă spre pământ. Cuţitul nu se înfipse adânc, lovind o piatră ascunsă şi căzu cu vârful spre nord-vest. Privi cerul. Vântul îşi schimbă brusc direcţia, rafalele de vânt ce până atunci îl biciuiau dinspre sud-est, suflâund acum vertiginos dinspre nord-vest.

"Deci ai să faci tot posibilul să mă opresti, chiar şi acum...nu-i nimic, mă aşteptam să fie aşa. Şi nu te condamn..."

Îşi ridică pumnalul, îl şterse cu grijă şi-l puse înapoi în teacă. Privi stânca ce se înalţa spre nord-vest, trase din nou aer în piept şi plecă din nou la drum. Creasta unduia uşor, coborând, urcând, coborând din nou, urcând abrupt, într-un final ajungând la poalele stâncii. Vântul era din ce în ce mai rece şi mai tăios, iar norii scânteiau din când in când, străbătuţi de cate un fulger. Privi stânca, căutand reperul. Un fulger lovi creasta vecină.

"Avertismentele tale nu mă vor opri, ştii asta" spuse uşor, într-o voce puţin răguşită.

"Ştiu că-ţi e frică, dar ştiu şi că eşti conştientă că este necesar..."

Se întoarse spre stânca dinaintea lui, se apropie de ea şi o atinse uşor cu mâna stângă, bandajele uzate şi rupte ce o înfăşurau fluturând sub suflul violent al vântului. Închise ochii.

"Încă puţin..."

Ocoli stânca, urcând panta ce ducea din nou pe coamă. Privi vârful muntelui ce se vedea dinaintea sa.

"Încă puţin..."

Cerul devenea tot mai ameninţător, fulgerele fiind tot mai dese. Vântul lovea ca un bici, iar şi iar, făcându-i paltonul să pocnească puternic la fiecare rafală. Fularul i se desprinse si îi fu dus în văzduh, lăsându-i părul liber în bătaia vântului. Vuietul asurzitor era amplificat din cand în cand de bubuitul puternic al tunetelor. Un fulger lovi stânca pe langă care trecuse, smulgând o bucată din ea, aruncând-o cu o fortă incredibilă în prăpastie şi zguduind întregul munte. Privi spectacolul distructiv, reuşind cu greu să rămână vertical din cauza descătuşării elementelor, ce i se opuneau cu o îndârjire aproape la fel de puternică ca şi hotărârea cu care el le rezista, înaintând pas cu pas, alunecând, lovindu-se, zgâriindu-se şi tăindu-se în mărăcinii şi colţurile ascuţite de piatră.

"Ştii că, dacă vrei să ma opreşti, o poţi face doar într-un singur mod: prăbuşind muntele odată cu mine, pentru că eu nu voi pleca fără el." spuse din nou cu aceeaşi voce răguşită, plină de tristeţe.

Ajunse la ultimul perete de stâncă, ultimul obstacol între el şi destinaţia lui. Înainta lent, folosindu-şi ultimele puteri pentru a nu fi smuls de vânt sau doborât de tremurul muntelui asaltat de fulgere. Tunetele îi loveau pieptul, încercând să-i smulgă aerul din plămani. Îşi pierduse gheata stângă, rămasă prinsă într-o crestătură a muntelui, unde i se înţepenise când alunecase, fiind la un pas să cadă. Îşi tăiase şireturile cu cuţitul, trăgându-şi cu greu piciorul, acum însângerat.

"Încă puţin..."

Se prinse cu greu de ultimul prag din piatră, adăugând încă o tăietură printre bandajele sfâşiate, ridicându-se pe jumătate, rostogolindu-se apoi pe platoul din vârf. Rămase întins cîteva clipe, privind cerul. Parul negru îi flutura, biciuindu-i faţa. Se ridică cu greu. Plămânii îl dureau, solicitaţi de efortul supraomenesc. Piciorul stâng nu îl mai ajuta. Picături de sânge cădeau din când în când de pe bandaje mâinii stângi. Scoase pumnalul cu mâner din lemn de fag şi lamă de argint, ţinându-l în mana dreaptă şi făcu câţiva pasi, şchiopătând, până în centrul altarului săpat în piatra muntelui. Privi pe rand cele opt coloane masive ce-l inconjurau, se întoarse la piatra rotunda din centru, înaltă de un metru, de la baza căreia opt şanţuri săpate în piatră plecau spre cele opt coloane. Totul în jur crea o atmosferă apocaliptică, fulgerele curgând acum continuu, lovind crestele munţilor din jur, iar tunetele zguduind pământul. Avalanşe puternice porneau din locurile unde loveau săbiile cerului. Vijelia era acum o adevărată tornadă, spulberând totul în jur, iarbă, crengi, pământ şi pietre. Mirosul de ozon provocat de electricitatea din aer îi înţepa nările, arzându-i respiraţia.

"În sfârşit am ajuns..."

Ridică pumnalul spre cer, privind pentru ultima oară dezlănţuirea elementelor, înconjurat de furia vântului şi fulgerele ce loveau tot mai aproape.

"La revedere, iubita mea..."

Fulgerul lovi pumnalul din mâna sa, însă nu reuşi să-l doboare. Îl prinsese. Pumnalul lumina acum puternic, întregul munte strălucind sub scânteierea sa. Prinse mânerul cu ambele mâini şi lovi cu putere în piatra din centrul altarului. Lama se înfipse cu totul. Fulgerul capturat se scurse în munte prin cele opt canale, lovind cei opt stâlpi masivi. Opt crăpături, coborând până în adâncurile Pământului, despicară muntele.

"Ne vedem dincolo..."

Inspirată de Carţi şi Vrăji.

This work is licenced under a Creative Commons Licence.